Spovedania sau psihoterapia? – partea I

Recunosc de la bun inceput ca acest post nu este rodul experientei sau al “savantelor” mele cunostinte din aceste domenii… recunosc, inainte sa dati cu pietre, ca este doar un mod placut de a bate campii.

Nu am mai mers sa ma spovedesc din copilarie (de pe la 10-12 ani probabil), cand preotul ma intreba invariabil daca stiu ce semnificatie biblica are numele meu si imi spunea povesti despre el.

Apoi, nu am mai simtit nevoia, nu am vazut utilitatea, nu am recunoscut autoritatea preotilor, nu m-am chinuit sa il caut pe acel preot cu har care intr-adevar sa merite sa imi descarc sufletul in fata lui si care sa ma indrume uman si intelept, nu sa imi dea sa fac matanii, sa tin post negru sau sa ma rog ca sa mi se ierte pacatele cum i-am auzit pe altii spunand. Nu mi se pare constructiv, ci habotnic, fariseic.

Inteleg necesitatea spovedaniei si mecanismele ei – constientizarea si indreptarea greselilor, usurarea sufletului de povara lor prin impartasirea cu altii.

Suntem oameni si gresim, avem nevoie de o “oglinda” in care sa ne vedem mai obiectiv, de cineva care sa ne ajute sa ne intelegem mai bine, in ultima instanta, de ce nu?, de o autoritate morala care sa ne sfatuiasca. Sunt sigura ca la orice varsta oamenii au nevoie de sfaturi si indrumare. Mai ales daca vedem viata ca pe un prilej de a ne perfectiona, de a ne slefui propria natura, de a fi intotdeauna mai buni. Mai buni decat am fost ieri si mai putin buni decat vom fi maine.

Imi imaginez ca secole intregi, mai ales in evul mediu dupa ce filosofii au fost alungati si scolile lor interzise, institutia Bisericii a cultivat in oameni aceste nevoi si s-a declarat singura in masura sa ii absolve de greseli prin indulgente sau prin alte mijloace… Doar ca asta nu mai inseamna autoritate spirituala, ci temporala. Sigur, nu trebuie sa vedem totul in alb/negru, exista si preoti buni. Dar nu cred ca rezolvi ceva prescriind unui om anumite penitente, pe criteriul ca e “pacat” ce a facut el. Sunt curioasa, oare intreaba si “de ce ai facut?”, “care au fost circumstantele?”?

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

7 Responses to “Spovedania sau psihoterapia? – partea I”
  1. Cruciatul

    Dece batzi tu campii pe domenii de-astea dificile, atata timp cat nu ai nishte cunoshtintze de baza? nu-mi dau seama 😀 Oricum e bine ca ridici nishte intrebari ( sau framantari) atata timp cat ai de gand sa asimilezi raspunsul 😉

    Din Catehismul Bisericii Catolice:

    ?8. DESPRE POCĂINŢĂ SAU SPOVADĂ

    235. Ce este Pocăinţa sau Spovada?
    Pocăinţa sau Spovada este un sacrament prin care preotul, ?n numele lui Dumnezeu, iartă păcatele, dacă omul se căieşte de ele, le mărturiseşte şi este hotăr?t să nu mai păcătuiască. ?

    Atentzie ? spovada este un SACRAMENT sau cum zic ortodocsii ? o taina !
    Tre sa invetzi sa faci diferentza intre popii de tzara care se cred in masura sa pedepseasca ei ( desi numai Dumnezeu are dreptul s-o faca), cei care itzi dau canon sa cumperi 3 kg de lumanari din biserica, care itzi dau ani de canon cum dau procurorii ani la tribunal, si preotzii cu har care sunt intr-adevar pastori de suflete.
    Nu cred ca itzi sunt benefice tendintzele astea NEOPROTESTANTE de a contesta autoritatea ecleziastica ? mai ales ca tu o conteshti ? din pozitzia cui ? mmm ? cred ca nu e prima data cand itzi spun asta .
    Da, evident ai nevoie de un sistem de referintza moral si sufletesc, si din punctual meu de vedere Biserica e un simbol la ale carui valori te potzi raporta permanent. De fapt la ce te indruma Biserica ? ? la a fi mai bun ? la urmarea invatzaturilor Mantuitorului ? citeshte si tu Noul Testament si ai sa-tzi dai seama .
    Mmmm ? Evul Mediu ? filozofi alungatzi ? Cauta si citeshte catzi oameni de shtiintza si ganditori a dat Biserica Catolica 😀 ? cate asezaminte de cultura ? scoli primare si gimnazii functzionau pe langa manastiri ? cate biblioteci minunate erau in acele manastiri si cat de greu copiau ( de mana) calugarii opera valoroase ale spiritualitatzii universale. Itzi aduc in atentzie doar un exemplu de pe sarmanele noastre meleaguri ? DIACONUL Coressi 😉
    Bun si daca toata cultura, cunoashterea si spiritualitatea avea legatura cu Biserica ? cine trebuia sa ghidoneze plugarii ??? Vezi ca nu toata Biserica lui Isus este retrograda! Spre deosebire de Biserica rasaritateana .. pe care Petru I cel Mare al Rusiei a trebuit s-o ?barbiereasca? cu fortza ?. genial intreband vladicii ? ce taiem ? ?gatul sau barba?? Biserica occidentala s-a implicat mai mult in viatza oamenilor fiind si ghid si raportor in viatza lor de zi-cu-zi.
    Biserica, fiind intemeiata de Isus Cristos ? citeshte in Noul Testament Matei 16:18? e normal sa fie singura in masura sa pastoreasca poporul lui Dumnezeu . Cine trebuia sa o faca ? Vre-o breasla de cojocari ? sau vre-o asociatzie burgheza de stanga ? Cred ca glumeshti . Deci treaba cu autoritatea temporala e PA !
    Iar faci o gresheala grava ?. Nu Biserica sau preotul te iarta ? ci Dumnezeu prin preot. De asemeni tu conteshti o experientza acumulata de 1975 de ani de la intemeierea Bisericii : rolul moralizator si curatzitor al spovezii . Hmm /:) temerara treaba !!!

    Incearca sa nu mai pleci urechea la snoavele shoptite la ghereta de lumanari de prin unele Biserici cu privire la indulgentze . Tot din Catehismul Bisericii Catolice :

    ?12. DESPRE INDULGENŢĂ

    270. Ce este indulgenţa?
    Indulgenţa este iertarea pedepselor vremelnice, datorate pentru păcatele iertate, pedepse pe care ar trebui să le suferim sau aici pe păm?nt, sau ?n purgator.

    271. Cum iartă Biserica, ?n numele lui Dumnezeu, pedepsele vremelnice pentru păcatele iertate?
    Biserica iartă, ?n numele lui Dumnezeu, pedepsele vremelnice pentru păcatele iertate ?n virtutea autorităţii pe care o are de a distribui şi aplica tezaurul meritelor lui Cristos şi ale sfinţilor.

    272. Ce trebuie să facem ca să dob?ndim o indulgenţă?
    Ca să dob?ndim o indulgenţă, trebuie să fim curaţi de orice păcat de moarte, şi să ?ndeplinim faptele prescrise de Biserică pentru aceasta.

    273. Dă c?teva exemple de acţiuni prescrise pentru a dob?ndi indulgenţa.
    Citirea din Sf?nta Scriptură, studiul ?nvăţăturii creştine, devoţiunea Calea Sfintei Cruci, ascultarea atentă a predicii, recitarea Rozariului, orice faptă bună făcută ?n spirit de credinţă etc. ?

    Penitentza e o stare, penitentul este un om intr-o anume stare ? Biserica nu da penitentze.

    (Din lat. po?nitens, derivat din paenit?ri, a se pocăi). Cel care se căieşte de păcatele săv?rşite şi se spovedeşte duhovnicului. Fiecare credincios, după ce a ajuns la v?rsta priceperii, are obligaţia de a-şi mărturisi păcatele cel puţin o dată pe an (CDC, can. 989). Cel care face pocăinţă, adică cel care ?şi orientează ?ntreaga viaţă spre Dumnezeu, av?nd o durere profundă şi o repulsie totală faţă de păcatele săv?rşite şi hotăr?rea fermă de a nu mai păcătui ?n viitor.
    din Mic Dictionar Catolic ? 2001 Editura SAPIENTIA

    In sperantza ca te va ? lumina? oarecum cu eventuale neclaritatzi :
    http://www.profamilia.ro/catehism.asp?mic

    Deus tecum ! 😉

  2. calatorul

    <p>De vreme ce mi-ai trimis de 6 ori acest comentariu inseamna ca e foarte important pentru tine… Oricum, cruciatule, foarte bine ca esti polemic. Sunt multe povesti despre vanatoarele de vrajitoare din evul mediu si despre modul in care se dadeau indulgentele, din pacate, eu nu am in clipa asta in minte decat opere literare (ultima citita cu asa ceva, un roman istoric al unui scriitor care se documenteaza riguros pentru cartile lui, Mika Waltari – Mikael Karvayalka). Intr-adevar, multi oameni de cultura si multi mistici valorosi au existat in evul mediu si nu numai, nu contest asta, dar sunt si alte aspecte pe care tu nu vrei sa le mentionezi sau le amintesti in treacat, cum este cel al monopolizarii culturii. Promit ca voi veni si cu exemple si cu detalieri (atat cat ma pricep) in alt post. Nu in ultimul rand, multumesc pentru etimologia cuvantului “penitenta”. Dovedeste o cunoastere mai sistematica a domeniului, dar, iata ca, la fel ca in alte cazuri, cuvantul a cunoscut un proces pe care probabil ca tu l-ai numi de degradare semantica (probabil si este): PENITENTA; s.f. 1. (In practicile crestine) Pedeapsa; (pe care si-o impune cineva sau pe care i-o da preotul) pentru ispasirea si iertarea pacatelor; canon; (p. ext.) privatiune. 2. Cainta, pocainta;. [Cf. lat. paenitentia, fr. penitence, it. penitenza]. Si, in sfarsit, in acest comentariu am zis de la inceput sa nu dati cu pietre. 🙂 si a fost doar partea I a unui post mai amplu :)) sa vedem ce o sa mai spui!

  3. calatorul

    Si apoi, de ce nu as bate campii atata timp cat posturile mele “bat” undeva, intr-o directie interesanta in viziunea mea…

  4. Madalina

    Hmmm, ?mi place tema ?n discuţie. Pe de altă parte ?mi amintesc de o cărticică care circulă printre creştini, “?ndreptar pentru spovedanie”. Unii indivizi, creştini convinşi şi ceva mai deschişi la minte (care s-au interesat mai mult pe tema asta), au afirmat că nu toţi preoţii acceptă acea cărticică (după cum nu toţi preoţii sunt pe deviza “crede şi nu cerceta”, care apare ?n mod explicit la catolici – asta e opinia lor, repet). Totuşi nimic din cele spuse anterior nu scuză conţinutul acelei broşuri. Aproape orice este considerat păcat. Am studiat bine conţinutul, căci era o vreme, acum mulţi mulţi ani, c?nd mă duceam la spovedit cu lista de “păcate” (?ntocmită după respectivul ?ndreptar). Ce-mi spunea preotul atunci… că sunt o persoană ?nţeleaptă (discutam tot felul de lucruri şi ?i puneam diverse ?ntrebări unde aveam nelămuriri), că eu ţin totuşi cont de nişte lucruri de care majoritatea oamenilor din ziua de azi nu mai ţin cont – deşi ar fi indicat – şi că bine fac ceea ce fac. Ce să zic, eu chiar am fost creştină, am trăit creştinismul şi virtuţile sale pe pielea mea. Nu am regrete (?n general), dar trebuie să admit că această perioadă de “creştinism” a vieţii mele (c?t o fi ea p?nă acum) a avut destule repercursiuni negative asupra sănătăţii mele şi asupra dezvoltării mele normale. M-am abţinut de la multe lucruri considerate “păcate” pentru ce? Pentru degradarea propriei persoane, ăsta ar fi răspunsul. A se citi Nietzsche, căci tratează foarte bine problema creştinismului şi a virtuţilor sale şi foarte bine zice ceea ce zice; “Antichristul”, de exemplu, “Genealogia moralei”, “Dincolo de bine şi de rău”. N-am apucat să citesc dec?t prima lucrare dintre cele enumerate, despre restul am citit ?n “Ecce Homo” (scrisă tot de Nietzsche) dar urmează să le citesc. Impresia mea despre “Antichristul”? Autorul a ajuns la aceleaşi concluzii la care am ajuns şi eu, iar asta nu poate dec?t să-mi consolideze mai mult părerea personală. Dacă pe unii ?i deranjează părerea mea, asta e, am avut experienţe diferite la urma urmei, degeaba aş ?ncerca să le explic unora, că oricum tot singuri ar ?nţelege (dacă ar ?nţelege). Cel mult şi-ar aminti la momentul respectiv că asta ?ncercam şi eu să la spun. Dar asta nu este aplicabil ?n toate cazurile, excepţiile confirmă regula.
    Oricum, felicitările mele pentru tema adusă ?n discuţie, chiar şi sub acest aspect “practic”. 🙂


  5. eu nu am reusit sa citesc ce`a scris distinsul comentator, dar tie iti dau dreptate, in privinta asta esti clona mea feminina[si silueta].

    si asemeni lui creanga, fara sa ma fi inspirat din el, cred ca biserica e[in] sufletul omului.

  6. calatorul

    La fel cred si eu 🙂

  7. Michael

    Acea oglinda e gresita. 1 pentru ca in vechiul testament Dzeu este cel mai neplacut caracter din toata literatura SF (da! literatura FANTASTICA, stiintifica, pseudo-stiintifica pentru ca INcearca sa prinda omul prost, de atunci si de acum cu anumite chesti..)

    gelos si mandru de asta. Un maniac al controlului, neiertator, incorec, un razbunator, insetat de sange, ethnic clenzer(face genocid), MISOGIN, homofob, rarist, ucicas de bebelusi, care blesteama, megaloman, sadomasochist si isi omoara propriul copil.

    In noul testament a fost putin pe la psihiatru. Dar este nesimtire sa accepti ca acelashi zeu “mai devreme” a fost asa…si acum e altfel….

    Virtutea nu este un scop in sine. Ci viatza este rasplata virtutii. Si fericirea este scopul si rasplata vietzii.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.