Pierdere? Castig?
“Ce pierdere:
sa n-am incredere in tine.
Ce ratacire:
sa am”.
Cred ca acestea sunt cele mai reusite versuri ale poetului sibian Laurentiu Oprea. E drept, nu l-am citit integral… oricum, nu l-as include printre preferatii mei, dar versurile de mai sus meritau pastrate pe blog. Ascund o intreaga filosofie, nu? In rest, un autor minor, o poezie cautata, pretioasa, artificiala:
“Asteptarea bolnava da drumul viselor,
Caini flamanzi.
Ma prabusesc in mine, chircindu-ma
Si decolorand febril spatiile galbene.
Ceata carnii imi roade sufletul
Macerat de alunecoase, reci si umede nelinisti.
Descompun otrava in gand
Si rup visele cu zgomot
Ce se estompeaza in incalcitele tristeti.
Curcubeul violet imi urateste amintirea.
Contorsionat ma ancorez in arcuirea buzelor tale,
Stopand iesirea ideilor putrezite,
Traiectorii nevertebrate
Ce vor sa inghete mugurii.
In albastra cadere, gol, neprihanit, statornic
Vulturul imi da tarcoale,
Ranind ochii”.
