Revenire…
Reintru in normal dupa o vacanta in care am reusit sa merg doar o data in parc, sa fac primii pasi pe role… sa deschid in fuga blogul sa vad daca am comentarii de aprobat si sa muncesc pe rupte. Minunata vacanta!
Nu am reusit nici macar sa citesc felicitarile de Paste pe care le-am primit sau mailurile, nici nu s-a pus problema sa raspund la ele… asa ca le urez tuturor cu intarziere “La multi ani!” cu lumina si pace in suflet.
Reusesc sa fiu atat de ocupata pentru ca asa am senzatia ca sunt utila, ca imi valorific viata, nu doar o las sa treaca pe langa mine. Si imi dau seama ca ar trebui sa fac chiar mult mai mult… M-ar exaspera o existenta care se taraste lanced si plat intre serviciu si casa, in care a merge la shopping sau la hipermarket ori a iesi la un ceai este o distractie… M-ar exaspera in general o viata care se imparte strict intre job si distractie…
Totusi, ritmul infernal in care alunec uneori si care este specific epocii in care traim, in care parca nu mai am timp sa ma regasesc, sa imi trag sufletul, ma revolta, parca ma goneste cineva de la spate. Si atunci trebuie sa ma linistesc si sa imi aduc aminte ca, si asa, ma pot bucura de lucrurile mici, ma pot sustrage agitatiei si pot… de pilda, trage adanc aer in piept, ma pot bucura de mireasma salcamilor infloriti, de florile din gradina blocului, de cer (am vazut unul dintre cele mai frumoase ceruri instelate in aceasta vacanta). Indiferent de circumstante, trebuie sa ne aducem aminte ca noi suntem stapanii lor si nu ele stapanii nostri.
