Metehne vechi
SECOLUL XIX: Contactul cu realitatile romanesti este brutal. Totul e neasteptat aici si totul e relativ. Sunt, intr-adevar, cum va remarca tunarul suedez Roos, “trasaturi de moravuri ce pot parea curioase in ochii unor occidentali” si e o tara in care nu te poti plictisi. Binele e secondat inde?aproape de rau, raul e adesea urmat de rau, absurdul e lege, viata circ, dar oamenii asteapta mai mult decat oricand ca cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune si viitorul sa fie altfel. Sunt multe de facut sau poate e adevarat ca totul e de facut. Regele Carol a acceptat “misiunea de a reorganiza tara”. Cere tuturor “sa munceasca cu rabdare la opera comuna”.
In 1866, doctorul Davila constata pretutindeni o stare de dezastru, “de ruina, de lipsa, de foamete”. in timp ce la Kronstadt vazuse “minuni in agricultura si industrie”, la inapoierea in Valahia vede numai paragina si delasare. Intr-o discutie cu Generalul Florescu, acesta “face un tablou cat se poate de intunecat tarii”, spune “ca subprefectii fura, ca primarii fura” si se gandeste la “un guvern militar”! Ca toata lumea, doctorul Davila se asteapta ca venirea noului Domn sa schimbe situatia in Romania. Dar, la fel ca in domeniul sau, cel medical, si restul reformelor au nevoie de timp si de o nesfarsita staruinta.
La 10 ani dupa venirea lui Carol de Hohenzollern furturile continua, dar incep sa fie mai sistematic dezvaluite. Un scandal imens a facut, de pilda, afacerea C. Arion, persoana publica, cunoscut al lui Rosetti, om politic si, in 1876, casier la Casa de depuneri. O suma considerabila a fost deturnata in luna mai prin falsificare de acte. Arion, cu un simt al onoarei neobisnuit care nu-l impiedicase sa fure, dar il face sa se simta acoperit de rusine la dezvaluirea faptei, incearca sa se jmpuste. Cum nu reuseste decat sa se raneasca, ajunge la Vacaresti. La 31 mai, CA. Rosetti ii scrie sotiei lui despre “l’affaire Arion”, iar la inceputul lunii iunie cazul este relatat pe larg in Romanul. Simultan cu articolele de gazeta, la 6 iunie, directorul ei se confrunta cu un furt mai putin spectaculos, care nu face valva, dar e destul de incomod pentru un om permanent inglodat in datorii ca Rosetti. Sosind la redactie, descopera ca “le domestique” a furat de cate ori s-a putut din casa de bani, in total peste 700 de franci, “et on s’est borne a le chasser, et voila tout!”. Daca oameni politici onorabili fura sume colosale, de ce n-ar fura si servitorii sume mai modeste, dupa rang si nevoi?
De altfel, pana la venirea lui Carol, nici o meserie nu e suficient de neinsemnata ca sa nu indemne pe cate unii la furt si inselaciune. Doctorul Severeanu povesteste despre vidanjori, “vistieri”, cum li se spune in gluma celor care se ocupa de curatarea privatelor si de golirea haznalelor din Bucuresti, care insala si ei “la cantar”: “isi faceau butoaie cu patru funduri, nu incarcau butoaiele, caci ei operau noaptea si erau greu de supravegheat; plecau cu butoaiele pe strada, scoteau dopul, materiile curgeau pe tot lungul stradei, iar cand ajungeau la Vitan, unde trebuia sa se goleasca in Dambovita, nu mai era nimic in butoi. Pe ulitele unde treceau cu butoaiele era o putoare care asfixia pe trecatorii Si locuitorii dimprejur”.
