Nostalgice
Nu mi-a placut niciodata numele meu. Nici nu puteam sa mi-l pronunt si deja nu il puteam suferi. O invidiam pe sora mea care avea trei nume frumoase si eu unul singur si ala urat. Una dintre intamplarile comice din copilarie, relatata de parinti, ca eu eram prea mica sa mi-o aduc aminte, are legatura cu acest nume al meu.
Eram la plaja cu sora mea (2 ani mai mare) si cu sora mamei cu cei doi baieti ai ei. Cat s-a dus matusa sa ne cumpere inghetata, eu am plecat frumusel sa ma plimb si m-am ratacit. Cand s-a intors ea, ia-ma de unde nu-s. M-au cautat, au ascultat anunturile facute de Radio Vacanta, care obisnuia sa ia copiii singuri de pe plaja si sa faca astfel un ban cinstit… degeaba.
Singura fetita pierduta si anuntata avea cu totul alt nume: eu, profitand ca nimeni nu stia cum ma numesc, am spus ca ma cheama ca pe sora mea, iar numele de familie mi l-am pocit in asemenea hal, incat practic era cu totul altul.
Sora mea si varul mai mare au incasat o bataie in toata regula. Unei doamne care asista la scena i s-a facut mila de ei si i-a spus matusii ca ii da ea bani sa ma scoata de la radio… Matusa mea se gandea cum se duce ea acasa si le spune alor mei ca m-a pierdut.
Eu am stat la radio, mi-am facut somnul de dupa-amiaza, am mancat bomboane si, intr-un tarziu, trecand pe acolo m-a vazut si matusa mea si m-a luat.
Era simpatic pe atunci ca in fiecare zi ba plecam eu de pe cearceaf, ba pleca varul mai mic si cei mari incasau papara ca nu au fost in stare sa ne pazeasca.
Postul asta imi trezeste si mie amintiri, mai ales azi. Iata de ce:
Nu stiu cum esti tu, dar pe mine copilaria m-a marcat profund si de multe ori constat ca mare parte din ceea ce sunt, chiar si la varsta asta, s-a format atunci, nu in anii adolescentei sau tineretii. Ma analizez si vad in comportamentul meu si in valorile pe care le adopt influenta celor care m-au crescut, in special a bunicii.
Intamplator,azi ar fi fost a 75-a aniversare a nuntii bunicilor, zi festiva pentru ei pana acum 5 ani, cand sirul s-a rupt. Ma uit la casnicia lor cu ochii mei de acum si ma gandesc ca nu mi-as putea imagina alta mai buna. Nu era plina de tandrete declarativa, ci de o indestructibila loialitate, grija si respect, sudata poate de trecerea printr-un razboi, doua refugii peste granita si de moartea timpurie a unicului lor copil. Au fost unul pentru altul si langa altul cum n-am mai vazut si, chiar in ceata Alzheimer-ului, singurul nume pe care bunicul il mai stia era al sotiei lui.
Dupa cum vezi, e o zi a nostalgiei si pentru mine.
Tot eu: nu ai dreptate cu numele, e unul frumos si, se zice, purtat de femei frumoase, dar oare ce caracteristici iti imprima el? E interesat de aflat despre intelesul si trasaturile numelor, desi nu cred in asta neaparat. De exemplu, Irina vine de la un cuvant care inseamna “pace” si numai pacea interioara nu ma caracterizeaza, mereu ma framant din fleacuri!…:)
Hehe, ce frumos… 🙂
Si mie imi mai povestesc ai mei una alta, de cand eram mica…
Eu aveam alta problema, apropo de nume… Am fost botezata cu un nume care nu este trecut in certificatul de nastere si aveam obiceiul ca mereu sa ma semnez, in lucrarile de control din clasele primare, folosind si numele de botez… Mereu ma dojenea doamna invatatoare, ca ma semnam cu un nume care nu era trecut in acte… Dar eu eram prea incapatanata, asa ca vorbea la pereti! 😀
Eh, intre timp m-am lecuit de problema respectiva… acum prefer sa-mi recunosc doar prenumele din acte si, sincer, nu-mi displace.
Nu stiu exact care este amprenta pe care prenumele si numele o imprima personalitatii, oricum asa cred, ca acestea conteaza destul de mult… Numele de familie sper sa mi-l schimb, nu ca m-ar deranja, dar toate au timpul lor… 🙂
Foarte frumos povestesti, Irina. Si atat de plin de miez. Am auzit ca a aparut o carte la Humanitas despre influenta bunicilor in viata unor personalitati, ceva de genul cum ar fi fost viata fara bunici. Eu nu am vazut-o, o sa o caut la targul de carte, dar cred ca si tie ti-ar placea. 🙂
asa era si sora mea mai mica cu 1,2 ani la mare, mereu se pierdea. dar ei ii place numele ei.[Diana]
Diana imi place si mie. 🙂
Daca o gasesti (cartea), spune-mi si mie te rog titlul si autorul.
Mie imi place atat Irina cat si Elena. Poate ca am amintiri frumoase si d’asta (Irina fiind fosta colega de banca, cea mai buna prietena) si Elena fiind mama lui Victor :))
Amintiri din copilaria mea…nu prea frumoase,
dar Larry Willson zice “Nu e niciodata prea tarziu sa ai o copilarie frumoasa”.
Oricum Calatorul e mai copilaros ca mine si admir asta la el.
Un om are 60,000 ganduri pe zii. Despre trecut, viitor , dar doar 3% despre prezent. De ce sa nu traim noi mai mult in prezent?! Sa ne bucuram de clipa asta?!
DE FAPTUL CA PUTEM SA RESPIRAM si spre deosebire de…altii… TRAIM!
Va dau permisiunea!! sa va bucurati de viatza si daca ati trecut de a 2’a tineretze, 25 de ani:))
Multumesc, Michael, de vizita. 🙂 Profit de ocazie sa iti amintesc de muzica. Nu pe dvd si nu foarte zgomotoasa daca se poate. Si cu textele cenzurate, daca e cazul. 🙂
Ma bucur ca-ti place numele meu, Michael. Merci de permisiune. E si o limita superioara de varsta? Ca sa stiu, sa nu abuzez…:)))
PS: citatul e super, il voi retine.
“Pietrele au nume frumoase, au ?n ele lumină şi ?ntreruptă durere…”(Daniela Micu)
Am scris cu diacritice…Nu stiam ca nu le citeste programul…
Asadar:”Pietrele au nume frumoase, au in ele lumină şi intreruptă durere…”
Heh, super povestirea prezentata de mai sus. Nazbatii dintre acestea cu totii am facut presupun… Din pacat eu am fost mai cuminte de soiul meu, dar le-am avut si pe ale mele, (ratacirea prin herastrau cu bicileta, eu m-am distrat de minune pana seara si ai mei erau sa moara de inima toata ziua cautand-ma si intreband de mine :P).
“De ce sa nu traim noi mai mult in prezent?! Sa ne bucuram de clipa asta?!”
Probabil traim cu gandurile, in viitor pentru a ne face planuri ca sa ne fie bine in viitorul prezent, iar in trecut, ca sa invatam din greselile faptuite si sa exacavam cat mai multe cunostinte inregistrate pana atunci pentru a le folosi in prezent si viitorul apropiat :D.
Ah da am uitat…
Aveti un nume frumos, mie chiar mi se pare ca vi se potriveste, daca dumneavoastra nu va place numele de familie (sau prenumele) eu ce sa mai zic cu al meu? :)))
Nu prea te inteleg, RustKnight, tu ai un nume foarte frumos. 🙂
Mi-am adus abia acum aminte ca nostalgia este boala omului slab (emotional).
Rusty problema e ca suntem atat de preocupati de viitor (ingrijorati) ca nu ne mai bucuram de moment. Si sa traim regretad trecutul (disonanta cognitiva) este diferit de a invata din greseli.
Daca e cuminte Calatorul poate voi scrie un articol. Sau poate apuc sa termin filmul ala/fac seminarul pe care il tot doresc. Sa ma ajute Dzeu… :))
Eh, Michael, putina nostalgie nu strica din cand in cand. Este normala. A nu se intelege ca sunt de acord cu tendinta de a idiliza trecutul si de a deplange prezentul. Dar, cel putin de la o varsta incolo, copilaria devine asa o oaza minunata si este imposibil sa nu te gandesti cu nostalgie la ea. 🙂