Wall-E
Stiu ca este deja un film vechi, dar uite ca eu abia de curand am apucat sa il vad, asta si din cauza orelor imposibile la care rula la cinematografe… dar si pentru ca un film cu roboti nu ma atrage in mod special.
Am fost cucerita insa de la primele scene. Nu de decorurile futuriste, dar previzibile pentru o lume inrait consumatorista – o planeta pustie, ingropata in munti de gunoaie, de ambalaje si de cutii -, ci de Wall-E (Waste Allocation Load Lifter: Earth class) un robotel patratos si energic, care are misiunea de a compresa gunoaiele si de a le stivui constiincios in deja gigantici zgarie-nori. El si pet-ul lui, un gandacel, sunt singurele forme de “viata” ramase pe pamant; se hraneste cu lumina soarelui, are niste ochisori curiosi si mai expresivi ca ai oricarei fiinte umane, “alearga” sprinten cat e ziua de mare, fara sa isi uite cutia in care colectioneaza mici comori, maruntisuri pe care le salveaza din mormanele de deseuri. Are si un refugiu unde isi depoziteaza ordonat colectiile de brichete, de jucarii, de lucruri care il incanta si ii starnesc curiozitatea, de componente de rezerva… Asculta muzica, se uita la musicalul Hello Dolly, are micile lui tabieturi care te induioseaza.
Este mai presus de toate singur, protector cu gandacelul lui, neobosit in a-si face datoria cea de toate zilele. Pana cand pe planeta isi face aparitia un alt robot, feminin, EVE (Extra-Terrestrial Vegetation Evaluator), alba, stralucitoare, ovoidala, pusa pe treaba si ea.
Se naste o frumoasa idila, o poveste atat de fermecatoare si de induiosatoare, incat uiti ca participi la odiseea a doi robotei.
Wall-E pastreaza tot ce este mai uman si mai nobil la rasa noastra: spiritul de aventura, curajul, dragostea pentru frumos, sensibilitatea, perseverenta si constanta, incapatanarea de a nu renunta, apoi iubirea devotata, romantismul, statornicia.
Singurii oameni care au supravietuit traiesc de sute de ani pe o nava in spatiu. Furati de progresele tehnicii, au ajuns fara sa isi dea seama sa fie controlati de masini, au uitat ca pot merge, traiesc mai artificial decat niste roboti, in mod mecanic, goliti de orice traire si sentiment uman, intr-o realitate virtuala. Sunt perfect uniformizati, imbracati la fel, lenesi si obezi.
Exista in film mai multi roboti “stricati”, cu personalitate adica, si oamenii si masinile de la conducere ii vaneaza ca sa ii “repare”.
Intentia filmului e limpede: omenirea merge pe un drum gresit si risca sa uite ce are mai pretios. Dar pana sa prinzi acest mesaj, esti cucerit de robotul mititel si de aventura lui palpitanta.
[youtube:http://youtube.com/watch?v=R60qZyk1mDs]
ah, ce scuza buna sa nu imi fac documentele pentru gradatia de merit. ia sa vaz si eu filmul asta ca tot l-am amanat :).
Acum vreo 15-16 ani, pe vremea cand vedeam aproape exclusiv filme pentru copii, tinand elefantelul pe genunchi si citindu-i la ureche, am vazut un film cu un robotel aproape identic. Filmul se numea “Scutcircuit”, iar robotelul, conceput initial ca arma, evadase, pentru ca se simtea uman. Dupa multe aventuri, si-a gasit un protector care sa-l scape de dezmembrare si pe care l-a convins ca e intr-adevar uman razand la un banc.
Nu cred ca singura deosebire dintre un om si o masina e simtul umorului, dar e una dintre deosebiri, cu siguranta. Daca gasesti pe undeva pe net filmul, o sa-ti placa sigur!
@ koma: bafta la gradatie! 😉
Da, Koma, bafta!
Am recitit ce am scris. Nu cred ca e clar ce e cu elefantelul: acum e ditamai elefantul si nu prea da pe acasa…Pe atunci inca nu se rastea la mine…
Cateodata sunt eliptica si de subiect si de predicat. Scuze!
PS Nu mai ruleaza Wall-E! Am vrut sa ma duc si eu si nu e in program! 🙁
;)) am inteles de la inceput, mi te-am si imaginat cu “elefantelul” tau pe genunchi, soptindu-i la ureche; am obiceiul de a “vedea” in inchipuire unele lucruri si imaginea asta mi-a placut tare mult… In ce ma priveste, poti fi eliptica…
Iti doresc sa fii in curand rotunda, nu eliptica…:)
Langa blocul meu au aparut primii ghiocei!
Multumesc, sper si eu… si ghioceii imi par asa un semn bun.
nah, am renuntat complet. nu am olimpici si nici carti scrise. iar pe calificarea neoficiala, pe care as atinge punctaj imens, nu am voie sa candidez. nu-s de mine gradatiile astea.
Foarte rau. Sfatul meu este sa te pui pe treaba, fara sa te gandesti la rezultat. Daca tu stii ca meriti, nu fi modest.