Casnicia, o loterie? – IV

71_two_swans

Nota: Inca de la inceputul acestui post am avut o oarecare retinere. Si atunci am rescris de cateva ori inceputul si m-am gandit daca e bine sa o citez pe prietena care mi l-a inspirat. M-am gandit ca uneori imi citeste blogul, chiar daca nu a mai facut-o de mult, (de cand o bateam eu cu incapatanare la cap sa citeasca!, pe vremea cand noutatea blogului ma entuziasma), si apoi ca afirmatia ei, care a dat si titlul postului, va aparea ca status la messengerul meu. Atunci am trecut peste aceste rezerve. Acum, simt nevoia sa precizez ca nimic din ce scrie aici nu este despre ea, nici despre mine – bine, poate putin despre mine care – o sa vedeti – ma mai si confesez pe ici pe colo, nici despre cineva anume. Dar este despre noi toti. Cineva spunea ca e doar o filosofie, sper ca totusi nu ieftina, pe aceasta tema. Filosofia la care am ajuns pana acum, cand ma aflu in pragul unei varste atat de frumoase si de simetrice. Deci, enjoy!

Am vorbit intr-unul din “episoadele” acestui post despre respect. Si am insistat, detaliind: “respect de sine si respect pentru celalalt”. De fapt, cred ca doar daca ne respectam pe noi insine ii respectam pe ceilalti.

Atunci cand ne respectam pe noi nu ne permitem sa ne dam arama pe fata, cum se spune in popor. Toti avem in noi un mic animal mai mult sau mai putin neimblanzit, toti avem zile proaste. Asta nu inseamna ca ceilalti au vreo vina si ca trebuie sa ne suporte. Daca fata de cei straini buna educatie ne face sa ne jenam si sa ne cenzuram manifestarile nepotrivite, de ce tocmai cei apropiati si dragi trebuie sa ne cada victime?

Iata, in clipa asta cel putin, pentru mine este simplu: fiecare trebuie, din respect pentru el si abia apoi din respect pentru celalalt, sa isi gaseasca sau sa isi inventeze un “sac de box” pentru a se de-stresa, pentru a se elibera de tensiunile nervoase, absolut naturale, care il macina din cand in cand, ciclic as spune.

Nu suntem sfinti si probabil ca si sfintii se mai enerveaza. Nu are sens sa ne credem perfecti sau sa ii facem pe ceilalti sa ne creada asa. Cine ne iubeste, ne iubeste si cu slabiciunile noastre atata timp cat nu devin cronice, toxice, apasatoare… cat nu le lasam sa se manifeste in voie, pe principiul ca astia suntem si cu asta basta.

Si in orice caz nu este loial sa jucam rolul unor sfinti sau mucenite inainte de casatorie pentru ca dupa aceea, cu patalamaua in sertar, sa ne simtim liberi sa ne aratam o alta fata, o alta fire, nebanuita.

Hartia in sine nu inseamna nimic. Casnicia este traire, experienta, este un fenomen viu, prin urmare, dinamic, flexibil, mobil… Hartia in sine nu este, dupa cum foarte bine se poate vedea, definitiva si irevocabila (cum poate totusi sa fie, in mod ironic!, o hotarare de divort!). Poate ca altadata casnicia a putut fi si o capcana fara scapare, pentru femei mai ales, dar azi se poate scapa din ea rapid, nu neaparat si fara traume!

Cred ca azi oamenii au mai putina rabdare si sunt mai egoisti. Daca nu le convine ceva, apeleaza mai repede la aceasta solutie. Problema reala este daca invata ceva din esec sau vor repeta aceleasi greseli, netezindu-si aceeasi cale?

Va urma…

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

2 Responses to “Casnicia, o loterie? – IV”

  1. Sper sa nu te supar, dar cam asta este viziunea mea despre casnicie: casnicia este un ideal, cu alte cuvinte, nu este o hartie, ci este drumul pana la final, fie al vietii, fie al esecului. Cand am intrat in aceasta casnicie am intrat gandindu-ma ca prin acest act voi fi mai bun, voi fi ajutat sa “evoluez” (spiritual, mental, social). In privinta eventualelor tensiuni din casnicie, in cazul meu indica de fapt tensiunile mele interioare, a caror descarcare esueaza in a fi facuta prin descrierea lor, fiind oglindita in tensiuni exteriorizate pe teme… frivole?… este un termen corect?… pe teme care nu au nicio legatura cu tensiunile interioare, precum: ce cauta chestia aia acolo? de ce ai facut asa si nu cum am vrut eu? de ce e mancarea rece? etc. Prin urmare, un esec din partea mea in comunicare. Dar astfel de esecuri imi arata ca idealul nu a fost atins inca si ca mai este un drum, sper eu, nu lung, pana la casnicia perfecta.

  2. calatorul

    Imi permit sa spun ca ai vorbit despre evolutie gandindu-te la viata, pe care, e adevarat, ti-ai imaginat-o alaturi de mine, considerandu-ma o buna partenera pentru tot ce visezi tu… ;;)

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.