Cum cazi la pace cu femeia iubita
Este greu, greu sa ai un blog! Mai ales cand ai talentul de a-ti umple timpul pana la refuz cu tot felul de activitati! Dar nu as renunta la el. E un bun exercitiu mental si, uneori, ma ajuta sa imi pun ordine in idei. Apoi, si cu asta sper sa nu fiu nici naiva, nici infumurata, ma gandesc ca trebuie sa fie util cuiva si daca este, chiar si unei persoane, atunci merita efortul.
Ca anul acesta niciodata nu m-am confruntat cu criza de timp. Si criza asta de timp si oboseala care se acumuleaza ma fac uneori sa fiu si insipida si incolora si inodora, ca ultimele mele posturi… Dar am tacut prea mult anul acesta si mai cred ca nu trebuie sa dau prea mare ascultare acestei voci pragmatice. Daca ar fi dupa ea, as fi o oarecare, suficienta siesi, traind cuminte in cutiuta ei, balacindu-se in aceleasi ape caldute, desenand cerculete si norisori pe nisip. Nu vreau asta.
In postul de fata voiam de fapt sa va dau un pont pe care l-am retinut dintr-un film, unul din putinele vazute peste vara. Este o replica, mai curand o succesiune de 3 replici, fiecare indispensabila, cu care nu puteti da gres in fata unei femei. Eu, una, garantez pentru efect. Cand am auzit-o, i-am spus sotului meu sa si-o noteze ca sa stie pe viitor cum poate iesi din orice criza conjugala:
Am gresit! Imi pare rau! Te iubesc!… in aceasta ordine sau in oricare alta, dupa caz.
PS: De azi puteti afla pe mail daca am postat ceva, abonandu-va la newsletterul “Impartasiti calatoria mea”.
De ce mi se pare mie ca replicile astea ne-or fi placand noua, or fi de efect, dar pentru majoritatea “impricinatilor” sunt imposibil de emis? Ma tem ca sunt sceptica. Si, pe de alta parte, daca le recita ca un papagal, cu ce m-am ales? Eu nu i-as da “retete”, las sa-si bata capul cu ce sa ma impace. Si sa nu fie acelasi lucru, acelasi “buton” mereu, ca e prea usor! 🙂
Ai si tu dreptate, nu zic nu, dar mie aceste 3 etape mi se par esentiale: sa recunoasca intr-un fel sau altul ca a gresit, sa isi ceara scuze si… un “te iubesc” niciodata nu este in plus intr-o relatie. Ar trebui sa ne exprimam sentimentele mai des. Toate sunt valabile de fapt pentru oricine.
Si, bineinteles, ca profesor mai ales, sunt satula de scuze formale. O anecdota: In clasa unde sunt diriginta, inca, fac observatii intotdeauna acelorasi elevi care nu imi dau si mie nici un ragaz. Degeaba le-am tinut predici si le-am spus ca nu vreau sa mai aud de probleme din partea lor… Ei, cand l-am intrebat pe un elev cum e posibil sa ma puna in situatia de a-i atrage atentia desi cu o zi inainte imi promisese ca se cuminteste, mi-a raspuns: “Dar doamna de data asta am facut altceva”…
Unora le e greu sa admita cu glas tare ca au gresit. Prefera sa faca mici gesturi de impacare, si de la o vreme, nu mai pun atata pret pe vorbe. Si nu mai vreau intotdeauna o recunoastere “oficiala”.
Draguta intamplarea. Vezi, de aia nu ne plictisim noi la scoala, de aia nu m-am indurat sa plec din ivatamant!
Cat despre blog, cel putin unei persoane ii e de folos, daca asta te ajuta cu ceva. :)))
Bune si gesturile… Eu inca sunt in etapa in care cuvintele sunt importante. Ma multumesc eu si cu gesturi, dar…
Multumesc, Irina, nici nu era nevoie sa spui, 🙂 vezi, desi nu ne vedem, ne intelegem si fara cuvinte.
Ma bucur ca spui asta.
Sigur ca pentru tine cuvintele sunt importante: sunt instrumentele tale de lucru.
Pentru Irina….
Cuvintele nu sunt doar instrumente de lucru….Caci, daca ar fi asa, etapele iertarii din film…nu ar fi suficiente…Cuvintele capata viata, daca sunt rodul unei trairi…Si pentru aceasta, cuvantul ,,ca instrument” este doar o coaja…
Frumos!
Imi cer scuze ca nu am reusit sa iti dau raspuns mai din timp, Mihaela. Apreciez intentia raspunsului tau, dar pur si simplu Irina s-a referit la faptul ca eu lucrez cu aceste cuvinte, fiind profesoara de romana…
Asa e, imi pare bine ca m-ai inteles corect. Cred ca cineva cu o profesie legata de cuvinte le patrunde mai profunde si mai multe valente, se joaca mai mult cu ele, le vede si le simte altfel, le da o mai mare importanta. Asa cum, desigur, un pictor intelege altfel culorile.
;;) Tu te joci si cu cifrele si cu cuvintele… 😉
sunt multe moduri daca tii cu adevarat la ea.Eu sunt foarte incapatanata.Daca are putina minte,va stii ca o imbratisare fara nici un cuvant,fara sfaturi(de care oricum nu am nevoie)va face in asa fel incat situatia sa devina de partea lui,.Cineva spunea:”o imbratisare e tot ceea ce ne dorim!” Desi e o replica superba,”Am gresit! Imi pare rau! Te iubesc!?” e un pic prea nerealista.Barbatii conduc!!!iar asta, ii face sa se simta mici ,nu stiu de ce!asa sunt ei:)de altfel fiinte minunate.
mangaierile au o insemnatate speciala pentru femeie.Mangaierea este o cale importanta prin care el,barbatul, isi exprima aprecierea si dragostea fata de ea.F.B.Dressler spune ca:”femeia are nevoie de opt pana la noua atingeri si mangaieri semnificative pe zi,petru a-si pastra sanatatea psihica si emotionala.Ea are nevoie de acele atingeri care nu sunt neaparat un semnal sexual,prin care barbatul isi arata interesul pentru ea in primul rand,ca persoana!