O, plecarile, plecarile…
O poezie cu care ar fi trebuit sa se deschida acest blog, pe care i-o dedic Irinei si oricarui suflet sensibil la frumusetea lumii in care traim, capabil sa o scoata in evidenta acolo unde ochiul grabit si superficial nu o remarca. Va invit sa priviti fotografiile de pe blogul ei…
O plecarile, plecarile, plecarile
din toate porturile si din toate garile,
pe toate marile, spre toate departarile,
spre toate tintele si asteptarile,
spre marginile lumilor si ale gandului
spre marginile sufletului meu, flamandului…
M-or inghiti in murmure-necate valurile?
m-or astepta in departari sarbatoreste malurile?
m-or inalta pe creste inca nevisate visurile?
ce-mi pasa mie unde ma vor duce trenurile, navele?
si dorintele-mi de foc, bolnavele?
Ieie-si, incotro le place, zborurile
ca un stol neobosit de paseri albe dorurile…
crute-si ceasurile cine-o vrea si de primejdii scape-le,
ale mele-s drumurile lumii toate, muntii, apele…
moartea umbrele-i in preajma-mi infiripe-le
suflete, deschideti pentru-nalturi, pentru departari si vecinii, aripele!
Aron Cotrus
Am vazut postarea asta de dimineata si m-am bucurat toata ziua in sinea mea, ca de un cadou neasteptat si numai de mine stiut. Dar, pentru ca azi am avut preocupari “inalte”- am ajutat la lipit linoleum in sufragerie- abia am timp sa-ti multmesc (aici) si sa-ti raspund (pe blog).
Multumesc.
Sa ai o calatorie frumoasa!
Irina
Cu mare drag.