Confesiune

Iata simt nevoia sa ma explic in fata celor care m-ar putea considera anosta.

De ce sunt rezervata? De ce abordez subiecte care mi se par mai generale si le evit pe cele cu un caracter mai personal?

Poate din jena, pentru ca nu am talent, dar mai ales pentru ca mi-am intrat in rolul de profesor atat de bine, incat, pe de o parte, vreau sa transmit ceva valoros, iar pe de alta parte las aspectele personale in plan secund.

Predau de vreo 10 ani cu mare placere… din pacate in ultimul timp mult mai putin (dar asta mi-a permis sa creez un blog!) si nu am scapat niciodata din vedere ca trebuie sa ma raportez la celalalt, sa caut o cale de a ma face inteleasa si de a comunica optim. Am inceput sa predau in cadrul unei asociatii culturale – Noua Acropola – careia ii datorez in mare masura formatia mea, unde am invatat sa reprezint o institutie, nu o persoana…

Mi-e dor de Noua Acropola de multe ori. Acolo am invatat sa pictez, sa cant, sa fac afise, am jucat in piese de teatru, am calatorit si, cel mai important lucru, am invatat bazele filosofiei ca dragoste de adevar si dorinta de a intelege, nu ca speculatie sterila, interminabila si total inutila.

Dar am lasat-o si pe ea in trecut, pana cand, intr-un viitor luminos, o voi regasi.

Altfel, ca persoana, cred eu ca sunt un bun receptor. Imi place mai mult sa ascult, imi place mai mult sa rad la glumele celorlalti decat sa fac eu… sunt o fiinta linistita, vesela. Invat din ce traiesc, invat de la oameni si invat din carti.

Am renuntat partial la ciocolata, complet la cafea (de unde inainte ma rasfatam cu pana la 5-6 pe zi!), la medicamente, la alcool (nici nu prea beam asa ceva) si, in masura posibilului, la E-uri… si asta acum vreo 4 luni. Daca va intrebati de ce, va spun eu, ca sa nu va chinuiti mintea: imi doresc un copil… sau doi… 🙂

Mi-a fost cu putinta sa renunt pentru ca nu imi place sa fiu dependenta de ceva si, daca nu imi place in teorie, trebuie sa nu imi placa nici in practica. Sunt o fire consecventa, calitate pe care o apreciez acolo unde o intalnesc.

In primavara asta am invatat sa merg pe bicicleta (niciodata nu e prea tarziu…) si mai fac din cand in cand miscare impreuna cu sotul meu. Vom trece curand la role.

Blogul acesta se vrea mai mult un jurnal de idei si reflectii. Mi-am propus sa adun la un loc cate ceva din ce mi se pare valoros si demn de pastrat peste timp.

Singurul motiv pentru care comentariile sunt filtrate si aprobate este dorinta mea de a sti cand se fac. Am primit multe comentarii la posturi vechi pe care cine stie cand le-as fi descoperit altfel.

Sunteti liberi sa scrieti orice, cu cat mai multi cu atat mai bine, abia asa putem inchega un punct de vedere global si, poate, mai apropiat de adevar. Eu stiu ca nu esti un profesor bun daca nu ai fost si nu esti inca un bun elev… 😉

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

2 Responses to “Confesiune”
  1. andams

    <p>Nici nu stiu cum sa incep acest comentariu…nu gasesc nici o formula de inceput…sincer…pe masura ce citeam randurile din cenfesiunea ta, m-a patruns o dorinta de a da si de a lua de la viata tot…mersul cu bicicleta…aproape ca il uitasem, pana saptamana trecuta cand am luat-o de coarne. Dansul? Nu am luat niciodata lectii de la un profesor, desi as vrea. Sa cant? Nu mai sunt in cor din clasa a VI-a, iar prietenii imi spun ca sunt jalnica la karaoke…dar ne-am distrat. Sa joc in piese de teatru? Marea pasiune a vietii mele, de cand eram mica si pe care am lasat-o balta pentru jurnalism. Sa pictez? Nu am fost niciodata buna la desen, dar imbinam frumos culorile, iar peisajele nu erau atroce, ma mazgaleam cu acuarele pe degete, pe bluza…Totul era un joc continuu…era frumos…si din pacate l-am uitat…Iti multumesc ca mi-ai amintit de toate aceste bucurii…<br />
    Si inca ceva…peste ani si ani, poate copilul/copii tai vor citi acest blog si vor intelege mai bine varstele prin care trec…</p>


  2. parca tocmai mi`am citit cv`ul 🙂

    10 ani, inceput colorat, prezent decolorat, estomparea urletelor interioare pentru a pastra eticheta… asta e, trebuia sa`mi fac 2 bloguri. unul oficial, cuminte si unul neoficial, al omului suparat din mine.

    norocul e scrisul printre randuri, unde incap mult mai multe informatii.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.